Narcisa Lecuşanu si Mihai Androhovici, ambasadorii României pentru Săptămâna Europeană a Sportului

Scris in (SPORT, Sportul pentru Toti) de marian la data 03-08-2016

 

Self Balancing Scooter
Self Balancing Scooter Sale

Narcisa Lecuşanu si Mihai Androhovici sunt ambasadorii României pentru Săptămâna Europeană a Sportului, ediţia a doua (10-17 septembrie), care se va desfăşura pe tot continentul european, sub egida Comisiei europene, cu finanţarea programului Erasmus+ şi, in tara noastră, în coordonarea Federaţiei Române Sportul pentru Toţi şi cu sprijinul substanţial al Ministerului Tineretului şi Sportului.
Cei doi ambasadori români, care urmează Gabrielei Szabo şi lui George Boroi, cei ce au deschis o cale în competiţia cu toţi participanţii (5 milioane in 2015!) câştigători, vicecampioana mondială de handbal Narcisa Lecuşanu şi prof. Mihai Androhovici, se vor alătura altor personalităţi, sportive şi nu numai, din toate ţările europene, fiecare participantă având 2 astfel de ambasadori.
NARCISA LECUȘANU

Motto: Spiritul de echipă, câştigat prin practicarea sportului, iţi face viaţa mai armonioasă, în mijlocul prietenilor!Team spirit, acquired through practicing sports, leads to a more harmonious life, among friends!
Coincidenţă cu totul specială, Narcisa Lecuşanu, în prezent secretar de stat în MTS, îşi va sărbători împlinirea a 40 de ani chiar în timpul Săptămânii Europene a Sportului, fiind născută pe 14 septembrie 1976. Într-o carieră sportivă de cel mai înalt nivel absolventa cu masterat la Universitatea Vasile Alecsandri din Bacău a adunat titluri de campioană mondială (de junioare, în 1995, în Brazilia, unde va încuraja naţionala de handbal a României la Jocurile Olimpice, altă impresionantă potrivire) şi de vicecampioană mondială de senioare, in 2005, în Rusia, este campioană naţională în România şi Macedonia, victorii finale şi alte locuri de onoare în cupele europene şi în competiţiile altor ţări.

De altfel, Narcisa Lecuşanu poate fi o pildă de cetăţean european, vorbind curent nu mai puţin de 4 limbi, alături de cea natală: germană, sârbo-croată, daneză şi engleză.
După retragerea din activitatea competiţională s-a dedicat meseriei de antrenor şi administrator în sport, ajungând şi aici la cele mai înalte trepte: director tehnic al Federaţiei Române de Handbal şi, acum, secretar de stat pentru sport în MTS, ca să le amintim doar pe cele mai importante.
MIHAI ANDROHOVICI

Motto: Investeşte în sănătate şi viaţa lungă, practicând activitatea fizică în fiecare zi! – Invest in health and a long life by practicing physical activity every day!

In fericită completare, ilustrand, tot la nivel naţional şi internaţional, cealaltă latură a sportului, cel formativ, pentru toţi, Mihai Androhovici, care are studii similare cu ale Narcisei Lecuşanu, dar la Iaşi, fiind sucevean, la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, dar şi aceeaşi vârstă, 40 de ani, este, din 2010, vicepreşedinte al Federaţiei Române Sportul pentru Toţi, fiind jucător şi antrenor de volei, după care s-a ilustrat în administraţia domeniului, ca Director executiv al Direcţiei judeţene pentru Tineret şi Sport Suceava.
În anii 2013, 2014 şi 2015, Mihai Androhovici a fost coordonator de proiect pentru România, Ucraina şi Republica Moldova la Move Week, o acţiune de amploare, veritabilă inspiraţie şi, de doi ani, completare pentru Săptămâna Europeană a Sportului.
Cele două motto-uri, ca şi celelalte, din toate ţările, vor fi afişate pe un ecran uriaş la Bruxelles, în Satul SES, urmând să ruleze, cu ilustraţiile adecvate, pentru ca reprezentanţii ţărilor participante să poată fi văzuţi şi identificaţi de vizitatori.


Federaţia Romana SPORTUL PENTRU TOTI
Romanian Federation SPORT FOR ALL
Str. Vasile Conta , Nr. 16, Sector 2, Bucureşti
Telefon/ Fax : +4031 80 53 637;

Persoane de contact:
Secretar General FRSPT: Aurelia Suciu: 0785268615
Coordonator evenimente: Flavia Maria Epureanu: 0752238870

SĂPTĂMÂNA EUROPEANĂ A SPORTULUI – Ediția 2016

Scris in (SPORT, Sportul pentru Toti) de marian la data 19-07-2016

1 2

Săptămâna Europeană a Sportuluiediţia a II-a, 10-17 septembrie 2016

 

 

Eveniment sportiv co-finanţat  prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene

După succesul remarcabil de la prima ediţie, desfăşurată anul trecut, când au participat în cele peste 7.000 de activităţi organizate în toate ţările Uniunii Europene şi alte 5 ţări de pe continent mai bine de 5 milioane de persoane, Comisia Europeană, prin Direcţia de Sport va continua să dezvolte Săptămâna Europeană a Sportului, ediţia a II-a, din 2016, urmând să se se desfăşoare în perioada 10-17 septembrie.

De data aceasta, programarea amplei acţiuni la nivel continental aflată sub semnul practicării activităţilor fizice – sportive în comunităţi a ţinut seama şi de unele propuneri venite din partea coordonatorilor naţionali, una dintre aceste idei fiind lansată de Federaţia Română Sportul pentru Toţi, care, sprijintă şi de alte ţări, a cerut apropierea datei de desfăşurare a SES de începerea anului şcolar în mai multe ţări europene, în locul sintagmei iniţiale, „prima săptămână a lunii septembrie”.

În acest fel, scopul principal al Săptămânii Europene a Sportului, atragerea spre mişcării practicării activităţilor fizice – sportive a cât mai multor europeni, este, pe de o parte, mai uşor de atins, iar pe de altă parte, ţine seama şi de o realitate destul de răspândită în societatea modernă – „concurenţa” altor preocupări de timp liber în rândul copiilor şi tinerilor în detrimentul activităţilor sportive.

Tot ca o noutate, impusă de ceea ce s-a constatat la ediţia iniţială, SES 2016 este deschisă întregii Europe, cu o caracteristică descentralizată, în strânsă colaborare cu coordonatorii naţionali şi cu numeroşii parteneri, fiind structurată în continuare în jurul unor teme de interes: mediul educaţional, acum mai lesne de cooptat ca urmare a noilor date de desfăşurare, activităţile în aer liber, cluburile sportive şi centrele de fitness.

În ce priveşte România, ca şi anul trecut, când s-au obţinut rezultate remarcate la Bruxelles, coordonator naţional este tot Federaţia Română Sportul pentru Toţi, în strânsă şi continuă acţiune comună cu Ministerul Tineretului şi Sportului,  co-finanţator al proiectului.

De altfel, ambasadorii SES pentru România sunt anul acesta Narcisa Lecuşanu, secretar de stat MTS, şi Mihai Androhovici, vicepreşedinte al FRST, cele două entităţi stabilind un program concret, ce va fi dat publicităţii pe măsură ce se va dezvolta organizarea importantului eveniment.

 

Federaţia Romana SPORTUL PENTRU TOTI 

Romanian Federation SPORT FOR ALL

Str. Vasile Conta , Nr. 16, Sector 2, Bucureşti Telefon/ Fax : +4031 80 53 637;

Persoane de contact:

Secretar General FRSPT: Aurelia Suciu: 0785268615

Coordonator evenimente: Flavia Maria Epureanu: 0752238870

3